Valeriu Iftime a vorbit despre parcursul lui Olimpiu Moruțan la FCSB și lasă de înțeles că clubul său poate să se îmbogățească de pe urma grupării deținute de Gigi Becali.
Patronul lui FC Botoșani speră să mai primească cel puțin două milioane de euro de pe urma procentelor pe care le deține din Olimpiu Moruțan (21 de ani).
Deși speră să încaseze o sumă frumoasă de pe urma transferului lui Olimpiu Moruțan, Valeriu Iftime este de părere că internaționalul român U21 se poate pierde dacă „și-o va lua în cap” și susține că jucătorul FCSB-ului nu-l mai bagă în seamă.
„Acum nu mă mai bagă în seamă. A greșit că nu a terminat liceul. Și nu-l va mai termina niciodată! Nu va mai da BAC-ul. Crezi că mai învață el geografie și matematică? Niciodată! I-am zis să mai stea o jumătate de an la mine. Să dea BAC-ul și apoi poate pleca liniștit. N-a vrut! Am făcut puțin mișto de el și nu m-a mai băgat în seamă. Dar e jucător de număr 10. Dacă va continua așa și nu și-o va lua în cap, poate fi un transfer pe o sumă uriașă. FCSB are o echipă de bijuterii”, a spus Valeriu Iftime, conform GSP.ro.
„Două milioane. Mai am niște clauze pe acolo. Totuși, când l-am dat, l-am dat cu inima. Că pe oamenii ca Gigi nu-i prostești la bani, au miros. Ar fi un câștig formidabil să mai luăm două milioane. Acum nu-l ia nimeni cu 10 milioane, cum speră patronul de acolo. Poate 3-4 milioane. Dacă mai joacă așa un an de zile și ajunge număr 10 în naționala mare, atunci crește. E cel mai bun dribleur, n-o face cu efort ca Stanciu sau Hagi jr., Moruțan te prostește. Plus că e altruist, asta e nativ. Parcă n-ar vrea să se vândă. Bravo lui! Poate fi cel mai scump transfer din România”, a mai spus patronul lui FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER